'Sandbox' section

edit

În Veneţia va demara tradiţionalul carnaval

edit

Vineri în oraşul italian Veneţia demarează tradiţionalul carnaval - zece zile în şir pieţele, străzile, canalele şi podurile vor aminti o scenă enormă, unde se va desfăşura cel mai captivant spectacol din lume.

De obicei, sărbătoarea începe cu zborul "îngerului", care coboară în mulţime de pe vestita clopotniţă veneţiană, înaltă de 100 de metri, din piaţa principală "San Marco". Baluri, festivaluri, programe muzicale şi show-uri vor avea loc în toată Veneţia, iar carnavalul se va finaliza cu arderea sperietoarei de paie a Iernii.

Anual, pentru a viziona carnavalul, în Veneţia sosesc circa un milion de turişti, din cauza cărui fapt este afectată circulaţia pe străzile înguste ale oraşului. Toate aceste incomodităţi însă sunt recuperate de veselul bal mascat, plin de glume, muzică, cîntece, spectacole teatrale, presărat cu confeti şi iluminat cu focuri nocturne de artificii.

Vînzătorii expun pe tejgele munţi de măşti, costume de carnaval, pelerine şi tichii de bufon, pentru ca fiecare doritor să poată deveni membru cu drepturi egale al sărbătorii pitoreşti.

Tradiţia carnavalului veneţian vine de la sărbătoarea păgînă "Saturnalia de la Roma". În perioada desfăşurării acestei festivităţi se anulau toate convenţionalismele sociale şi regulile cotidiene de viaţă, fiecarea putea să se distreze cum vroia.

Spre sfîrşitul sec-XIX carnavalul s-a potolit şi a reînviat în anii 70. Festivitatea continuă 10 zile şi are loc înainte de Postul Mare, care începe imediat după finalizarea carnavalului.