Valentin Mandric

edit
 
Compozitorul Valentin Mandric

Este un compozitor român[1], născut in Botoșani pe data de 27 decembrie 1970. Profesor al Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”. Căsătorit cu Carmen Elena Mandric, bibliotecar la Colegiul „Sfântul Sava” din București.

Studii și activitate:

edit

Studiile muzicale le-a început la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, la clasa de pian, cu prof. Eugenia Harnagea, apoi a urmat gimnaziul și liceul în București, la liceul „George Enescu” (1981-1989), la clasa de pian a prof. Lucica Teodorescu și Marta Paladi. Și-a definitivat studiile la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a urmat Facultatea de „Pedagogie muzicală” (1990-1995) și Facultatea de compoziție „Jazz și Muzică Ușoară” (1992-1995), avându-i ca profesori la: compoziție – Anton Șuteu; la armonie și forme muzicale – Dan Buciu; contrapunct – prof. Teodor Țuțuianu; teorie și solfegiu – Veturia Dimoftache și Magda Buciu; Istoria Muzicii – Vasile Iliuț.

A activat ca muzician independent (pianist și producător muzical) în țară și în străinătate pe parcursul mai multor ani.

Din anul 1997 și până în prezent, ocupă funcția de profesor de Armonie-Contrapunct, Istoria Muzicii, Teoria Muzicii, Forme Muzicale, Estetică Muzicală, Pian complementar, la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București.

Domeniile artistice în care a activat:

-         Pianist/aranjor/compozitor/producător muzical de spectacole în cadrul mai multor formații de Pop-Rock și Clasic în țară și străinătate Germania (1995 - 1997) și Japonia (2003-2007) – Studioul de înregistrări „Prosonic” din București (1997 – 2003)[2]

Secvența: Senju Akira show in Shin-puh-kan - Valentin Mandric & European Sound Art

 
Valentin Mandric

-         Dirijor de cor – 2007-2012 – Biserica „Râul Vieții” din București

-         Pianist /Actor pianist

Valentin Mandric - actor pianist - "Buna! Ce faci?" Secvențe:

Surprize Valentin Mandric Musikverein

Valentin Mandric - West Coast Concerto, Kees Vlak

Natalia Pancec & Valentin Mandric Concert Film Festival 14sept2016 Bucuresti Universitate

Membru în biroul de muzică simfonică, secția Fanfară a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, începând cu anul 2018

Activitate componistică:

edit

Muzică pop:

edit
  • „ Stai lângă mine, iubire” – pe versuri de Mirela Fugaru (1993) – Interpretată de Adrian Enache în finala concursului de creație „Mamaia”– 1993
  • „ Dă-mi Doamne noroc” – pe versuri de Roxana Popescu (1997) – Interpretată de Erica Lixandru, în finala concursului de creație „Mamaia” – 1997[3]
  • „ Azi îți spun, bun rămas” – pe versuri de Mădălina Vancu – Interpret: formația Cherry (2002)
  • „ Băiete” – pe versurile lui Mădălina Vancu – Interpret: formația  Cherry (2002)

Muzică de film\scenă:

edit
  • „Singur(ă) pe lume”, film de scurt metraj,  Regia – Tudor Giurgiu (1995 – premiera la cinema Studio); prezentat și în Danemarca – 1996[4]
  • „12000 de capete de vită”, film de scurt metraj, Regia: Radu Penescu – Lucrare de absolvență (1996)
  • Cantata „Inimă de mamă” – subintitulată și „La suta de ani” - Cantată închinată Centenarului Marii Uniri, după un libret de Marin Voican Ghioroiu (2018) – lucrare orchestrată și pentru orchestră de suflători, prezentată și premiată cu premiul al II-lea la Concursul de creație pentru muzică de fanfară „Iosif Ivanovici” (2022)[5][6]
  • „Ghici ghicitoarea mea... de vrei să fii a mea” - teatru Vodevil – după piesa „Cinel, cinel” de Vasile Alecsandri; Regia: Mariana Ghițulescu (prezetată în stagiunea 2021 la Teatrul Dramaturgilor Români)[7]
  • Musical – „Poetul și Regina” – Operetă în două acte, după un libret de Marin Voican Ghioroiu (2018 - 2020)[8]

Muzică de cameră:

edit
  • Album de 12 miniaturi pentru pian „Stări”:
    1. "Cassa” – (2004 Orchestrată și pentru, vioară și orchestră)
    2. „My own fantasy”(2006)
    3. „Iubire”
    4. „Visare”
    5. „Surprize”
    6. „Sărbătoare”
    7. „Despărțire”
    8. „Căutări”
    9. „Ardoare”
    10. „Florica”
    11. „Dulce”
    12. „Für Abigail”
  • Cvartet de coarde – „Rock Quartet” (2016) – Prima audiție a primei mișcări prezentată la Sala Radio cu „Traffic Strings” - 9 mai 2019[9]
  • 3 lieduri - pe versuri de Marin Voican Ghioroiu – 2017:
    1. „Gândul”
    2. „Lui Eminescu”
    3. „Copil sărman”
  • Două Romanțe pe versuri de Marin Voican – 2019:
    1. „De gelozie să uităm”
    2. „Copil sărman”
  • „Aduceți Basarabia acasă!” – Imn pentru cor a capella pe versuri de Virgil Ciucă (2017) – Primă audiție 2018 la Ateneul Român – interpretat de Corul „Divina Armonie” dirijor: Marius Firca[10]
  • ”Ruga unui copil” – Lucrare corală publicată în cadrul „Antologie Corală Botoșăneană”[11]

Muzică vocal\simfonică:

edit
  • Imnul Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” – „Vivat Musica” pentru cor și orchestră (primă audiție – 2014 – Ateneul Român)  - pentru cor și orchestră de suflători (2019 – Ateneul Român)[12]
  • „Classy Fantasy” - Lucrare pentru orchestră simfonică – (2016)
  • Amintiri” – Lucrare pentru orchestră simfonică (2024) – prezentată în primă audiție în cadrul Aniversării a 75 de ani de activitate a Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, dealfel scrisă special pentru acest eveniment.[13][14]
  • „Inimă de mamă” – „La suta de ani” – Cantată pentru cor, soliști și orchestră simfonică[15]
  • „Poetul și Regina” – Operetă în două acte, după un libret de Marin Voican Ghioroiu (2018 - 2020)[16]

Muzică de fanfară\orchestră de suflători:

edit

Activitate artistică:

edit
  • Participarea în finala concursului de creație „Mamaia” 1993
  • Muzica pentru filmul „Singur(ă) pe lume”, film de scurt metraj,  Regia: Tudor Giurgiu (1995 – premiera la cinema Studio); film premiat și pentru muzică (Danemarca - 1996)
  • Muzica pentru filmul „12000 de capete de vită”, film de scurt metraj, Regia: Radu Penescu (Lucrare de absolvență – 1996)
  • Participarea în finala concursului de creație „Mamaia” 1997
  • 2 piese pop-rock: „Azi îți spun bun rămas” și „Băiete” - pentru albumul formației Cherry (2002)
  • Album de  8 miniaturi pentru pian „Stări”: „Cassa” (2004 Orchestrată pentru vioară și orchestră), „My own fantasy”(2006), „Iubire”, „Visare”, „Surprize”, „Sărbătoare”, „Despărțire” , „Căutări” (2014–2015)
  • Imnul Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” – „Vivat Musica” (prima audiție - 2014)
  • Marele Premiu al concursului de creație pentru muzică de fanfară „Iosif Ivanovici”, ediția a XI-a, cu lucrarea „Army Rock”. (2016)
  • Cvartet de coarde – „Rock Quartet” (2016)
  • Lucrare simfonică – „Classy Fantasy”
  • Imnul „Vivat musica” pentru fanfară (2016)
  • 3 lieduri pe versuri de Marin Voican Ghioroiu – „Gândul”, „Lui Eminescu”, „Copil sărman” (2017)
  • Imn pe versuri de Virgil Ciucă -„Aduceți Basarabia acasă!” (2017)
  • Marele Premiu al concursului de creație pentru muzică de fanfară „Iosif Ivanovici”, ediția a XII-a, cu lucrarea „Șoarecele și pisica”(2017)
  • Lucrare pentru fanfară – „Răsărit” (2017)
  • Lucrare „In Memoriam” pentru orchestră de suflători, dedicată Regelui Mihai I (2018)
  • Trei aranjamente pentru orchestră de suflători – „Attenti al lupo”- muzica Lucio Dalla, „În arenă”- muzica Emil Mandric și „Nemuritori aviatori”- muzica Georgeta Cioabă – prezentate la concursul de creație pentru muzică de fanfară „Iosif Ivanovici” ediția a XIII (2018)
  • Cantată închinată Centenarului -  „La suta de ani!” – după un text de Marin Voican Ghioroiu (2018)
  • Operetă pentru copii – „Poetul și Regina” (Actul I) – după o poveste de Marin Voican Ghioroiu (2018)
  1. ^ "Valentin Mandric, Composer - Spectacole pe Operabase". Operabase (in Romanian). 2024-03-10. Retrieved 2024-07-05.
  2. ^ "Cu pianistul Valentin Mandric – Natalia Pancec". Retrieved 2024-07-05.
  3. ^ Nicolau, Mircea (2019-02-15). "In Memoriam - Roxana Popescu". Top Românesc (in Romanian). Retrieved 2024-07-05.
  4. ^ "Singur(a) pe lume - VPRO Cinema". VPRO Gids (in Dutch). Retrieved 2024-07-05.
  5. ^ Politic, Incorect (2022-08-09). "Cantata ,,INIMĂ DE MAMĂ" dedicată Centenarului Marii Uniri". Incorect Politic. Retrieved 2024-07-05.
  6. ^ Bucinschi, Raluca (2022). Documente muzicale tipărite şi audiovizual (PDF) (in Romana). ISNN 1843-1259. Bucuresti: Editura Bibliotecii Naţionale a Românie. pp. 26–27.{{cite book}}: CS1 maint: unrecognized language (link)
  7. ^ "GHICI GHICITOAREA MEA… DE VREI SĂ FII A MEA! – Teatrul Dramaturgilor Români" (in Romanian). Retrieved 2024-07-05.
  8. ^ Mandric, Valentin (2024). Poetul și Regina. ISMN 979-0-69491-437-0 (1st ed.). Editura muzicală.
  9. ^ "Concerte estivale pe Esplanada Sălii Thalia. În Vara Filarmonicii, Zilele Muzicii Româno-Americane se mută pe Cea mai frumoasă stradă din Sibiu". jurnalul.ro (in Romanian). Retrieved 2024-07-05.
  10. ^ Tuculescu, Melania (2018-03-19). "Concert dedicat aniversării a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România". Bucharest Guide. Retrieved 2024-07-05.
  11. ^ Boicu, Dragoș (2023). Ruga unui copil (vol.II ed.). Romania: Editura Muzicală. ISBN 978-973-42-1251-4.
  12. ^ SuperPromo4you (2015-04-01). Vivat Musica - Imnul Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” - 25 Martie 2015. Retrieved 2024-07-10 – via YouTube.{{cite AV media}}: CS1 maint: numeric names: authors list (link)
  13. ^ "Concert aniversar, la 75 de ani de la înființarea Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti" - RMedia.ro" (in Romanian). 2024-03-05. Retrieved 2024-07-10.
  14. ^ Revista Actualitatea Muzicala Editia 4-a 2024 [The Musical Actuality Magazine] (PDF) (in Romanian). ISSN 1220-742X (4th ed.). Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. 2024. p. 16.{{cite book}}: CS1 maint: others (link)
  15. ^ Bibliografia Națională Romană, Ediția 2022 (2022). Documente Muzicale Tipărite și Audiovizuale (PDF). ISSN 1843-1259. Editura Bibliotecii Naţionale a României. pp. 26–27.{{cite book}}: CS1 maint: numeric names: authors list (link)
  16. ^ Ghioroiu, Marin Voican (2024). „Poetul și Regina”. ISMN 979-0-69491-437-0. Editura muzicală.
  17. ^ Cosma, Viorel. "Festivalul Iosif Ivanovici" (PDF). Actualitatea Muzicala (REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA). ISSN 1220-742X ; Ediția Mai 2016. p. 17.
  18. ^ Crișan, Alina. "Militarii au cucerit Ateneul" (PDF). Observatorul militar. ANUL XXVI NR. 13 (1.399) 29 MARTIE – 4 APRILIE 2017. p. 10.
  19. ^ Crişan, Alina. "Când epopeea unei familii devine libret" (PDF). Observatorul militar. ANUL XXXIV NR. 27 (1.669) 13 – 19 IULIE 2022. p. 6.