Valentin Popescu
editValentin Popescu (n. 7 mai 1980, în Butești[1]) este unul dintre cei mai experimentați specialiști în marketing sportiv de la noi. În 2019, a fost desemnat numărul 1 în Top specialiști marketing sportiv în România, într-o ierarhie realizată de Club Media Business, Sports Business Academy si revista Sport Magazin[2]. În 2018, a primit premiul special la categoria „Oameni ce schimbă în bine fotbalul din România”, pentru susținerea fotbalului românesc, în cadrul Galei Fotbalului Românesc - ediția a XX-a, editie aniversară.
Valentin Popescu a fost director de marketing la GSP TV, manager de produs pentru Gazeta Sporturilor, producător de transmisiuni sportive/responsabil marketing sportiv în cadrul Antena1, brand manager la Pro TV, dar și coordonator producție la Pro2.
De asemena, a oferit consultanță pentru companii precum Terra Sport sau publicații sportive, precum Ilfov Sport, TereSport sau 100% Sport.
Din 2015, ocupă funcția de Director Marketing Sportiv și Comunicare în cadrul Fundației Alexandrion și a companiei Alexandrion Group.
Tot din 2015 este lector la Sports Business Academy, prima academie dedicată profesioniștilor și iubitorilor sportului din Europa de Est.
Până la 19 ani, a jucat fotbal la nivel de performanță. În prezent este antrenor-jucător la echipa din satul de unde provine, Viitorul Butești[3], echipă înființată de bunicul său, fost fotbalist la nivelul primei ligi din România, pe care o și sustine financiar. De altfel, chiar primul salariu primit in carieră l-a direcționat aproape în întregime către această echipă.
Valentin Popescu a participat in ultimii 10 ani cu naționala de fotbal a jurnaliștilor la Olimpiada Media, Jocurile Mondiale ale Presei, dar și la toate meciurile disputate din 2014 și până în prezent de reprezentativa națională a jurnaliștilor sportivi.
Studii
editÎn 2002, a absolvit cu diplomă de licență secția de Marketing a Academiei de Studii Economice. În perioada 2002-2004, a urmat studiile de masterat în Marketing și Comunicare în Afaceri, tot în cadrul ASE.
Carieră profesională
editValentin Popescu are o bogată experienţă de televiziune: a fost mai întâi coordonator de producție la Acasă TV (ianuarie 2004 - decembrie 2005), iar apoi a debutat în domeniul marketingului, ca Junior Brand Manager la ProTV (decembrie 2005 - mai 2006).
Din mai 2006 până în noiembrie 2007, a fost producător la Antena 1, apoi Product Manager la Gazeta Sporturilor (din noiembrie 2007 până în iulie 2008), Marketing Director la GSP TV (iulie 2008 - aprilie 2012), Marketing Manager la 100% Sport Magazine (mai 2012 - octombrie 2014) și Marketing Director la Terra Sport (din noiembrie 2014 până în iunie 2015).
Valentin Popescu a demonstrat în decursul anilor cum poate fi susținut sportul din România, cu acțiuni concrete. „Fac din pasiune meserie și asta mă ajută se reușesc”, a fost una dintre frazele prin care directorul de comunicare și marketing sportiv al Fundatiei Alexandrion si Alexandrion Group s-a prezentat în fața cursanților celei de-a VI-a ediții a Sports Business Academy.
Realizări
editValentin a creat in 2015 Gala Trofeelor Alexandrion[4], care premiază excelența în sport și scoate în evidență superlativele sportive din România în fiecare an. Pe 6 februarie 2020, a avut loc a 6-a ediție. Mari vedete din sportul românesc au fost premiate de-a lungul anilor în cadrul acestei gale. Ana Maria Brânză, Mircea Lucescu, Marian Drăgulescu sau Helmut Duckadam sunt doar câteva dintre numele mari care au urcat pe scena acestei gale. Au fost peste 100 de premii oferite marilor sportivi ai României, din 2015 și până în prezent.
Valentin Popescu a generat campania Mingi pentru Suporteri – Esență de Campion[5]. Această acțiune de mare succes constă în oferirea de mingi de fotbal, handbal, rugby, baschet și volei fanilor prezenți la cele mai importante meciuri din ligile naționale, dar si tuturor celor care iubesc și practică sportul.
Aceste mingi au fost create după un concept personalizat, care transmite celor care iubesc sportul încurajarea de a avea un stil de viață de unde sportul să nu lipsească.
Proiectul A. Sport Management s-a născut tot datorită lui Valentin Popescu. Compania A. Sport Management a semnat deja contracte interesante de reprezentare, atât cu jucători de Liga I, cât și cu jucători străini sau de perspectivă, care evoluează în Ligile 2 și 3 din România, dar și cu sportivi din alte sporturi, precum handbal sau tenis de câmp.
Jucătorii reprezentaţi de A. Sport Management beneficiază de diverse facilităţi, cum sunt cele de imagine sau pe zona de asigurări de sănătate.
Tot la inițiativa lui Valentin, Fundația pentru care lucrează a oferit mingi și echipamente sportive pentru copiii din mediul rural.
„Prima postură, cea de sportiv, m-a creat ca om, a definit și a șlefuit aspecte ce țin de organizare, disciplină, sacrificiu personal, în vederea atingerii unui obiectiv specific, susținându-mi în același timp visul și valorile personale. După ce am făcut pasul spre mass-media, focusul s-a schimbat, dar intensitatea momentelor trăite, cu siguranță nu. Provocările întâlnite de-a lungul acestei perioade au fost un catalizator foarte bun pentru dezvoltarea carierei actuale. Dar, pentru a ajunge în această poziție, a fost necesară parcurgerea primelor două, care, deși nu au fost lipsite de obstacole, cu siguranță au fost satisfăcătoare. Mă bucur de toată experiența oferită de acestea”[6], a declarat Valentin Popescu, într-un interviu acordat pentru elitaromaniei.ro.
Valentin a fost extrem de activ chiar și în 2020, an pandemic. Ca medie anuală în ultimii 10 ani, a creat peste 200 de acțiuni dedicate sportului pentru companiile la care a activat.
Legături externe
editInterviuri
editValentin Popescu: ”Sportul este un domeniu cu care ne mândrim”
Valentin Popescu: “Liderii veritabili sunt cei care înțeleg ce înseamnă munca din greu, sacrificiul”
Valentin Popescu: Sportul și cultura sunt doi piloni importanți ai societății
Interviu Sports Business Academy
- ^ "Butești, Teleorman", Wikipedia (in Romanian), 2020-09-17, retrieved 2021-03-17
- ^ "Valentin Popescu (Alexandrion Group) a fost desemnat cel mai bun specialist pe marketing sportiv din România". Sport Magazin (in Romanian). 2019-12-04. Retrieved 2021-03-17.
- ^ "Valentin Popescu, jucator Viitorul Butesti: „Daca vom promova, fotbalul din Teleorman va avea numai de castigat!"". Teleorman Sport. 2017-05-22. Retrieved 2021-03-17.
- ^ Partan, Victor (2021-02-23). "Valentin Popescu: „Iubesc sportul și mă implic! Susținem România!"". SPORTescu.ro (in Romanian). Retrieved 2021-03-17.
- ^ "Valentin Popescu, Alexandrion Grup: "Ne dorim să aducem românii din nou aproape de sport"". Sport Magazin (in Romanian). 2017-03-24. Retrieved 2021-03-17.
- ^ "Acasa". Elita Romaniei (in Romanian). Retrieved 2021-03-17.